Un produs Blogger.
RSS

Gălăţeanul, veşnicul nemulţumit

Galaţiul va avea cinematograf 3D

Vineri seara, în jurul orei 22:00, mi-a ajuns în mâini o informaţie pe care o aşteptam de foarte mult timp: vom avea cinematograf în Galaţi. De fierbinte ce era informaţia, am pus mâna pe telefon, m-am asigurat că e adevărată şi dă-i pe Viaţa Liberă, să afle tot omul că din decembrie nu mai trebuie să bată kilometri până la Brăila pentru un film. Numai că, ce să vezi, acum nu mai vor gălăţenii cinema. Ce, asta le trebuie lor? 

"Să facă primăria parc industrial", zise o floricică 

Din multitudinea de comentarii pro-cinematograf de pe Facebook, mi-au sărit în ochi şi unele care nu au nici o treabă cu realitatea. Înainte de a explica, menţionez că cinematograful din incinta Casei de Cultură a Sindicatelor Galaţi va fi realizat de reprezentanţii instituţiei, în colaborare cu ONG-ul "Asociaţia Galaţi, oraşul meu" şi cu un investitor privat, care are mai multe astfel de cinematografe în Muntenia. 


Revenind, printre comentariile pro-cinema, am văzut că unii gălăţeni confundă merele cu perele, şi în loc să felicite nişte oameni care s-au zbătut timp de un an pentru un astfel de proiect, într-un oraş care moare pe zi ce trece, aleg să dea în cap administraţiei locale. Păi, staţi aşa, că nu au treabă unii cu alţii. ONG-ul în cauză a vorbit de multe ori cu reprezentanţii primăriei pentru deschiderea unui cinema şi tot ce a primit au fost promisiuni. În septembrie se anunţase, chiar, că primăria Galaţi a reluat negocierile cu RADEF RomâniaFilm pentru preluarea cinematografelor gălăţene în administraţia locală. Numai că iar s-au împotmolit discuţiile. Silviu Bacalum, cel care îi ţinea locul purtătoarei de cuvânt a primăriei la acea vreme, îmi spusese, pentru "Viaţa liberă", că preluarea se va face doar în condiţiile primăriei, adică fără datorii. Deci, mai e de aşteptat până atunci., 
Respectiva floricică de pe facebook e foarte înverşunată, vezi Doamne, că de ce se face cinematograf şi nu Parc Industrial. Domnule Brânzan, ia să faceţi o pagină şi o acţiune numită "Vrem parc industrial în Galaţi", doar doar s-o găsi un investitor privat să vină să  bage bani. 

"Primăria să dea căldură, nu filme"

Din nou, se confundă merele cu perele. În plus, nu crede nimeni că Marius Stan stă cu mâna deasupra butonului de căldură al gălăţenilor şi se gândeşte dacă să îl apese sau nu, corect? Dacă gălăţenii şi-ar fi plătit datoriile, dacă şi-ar fi făcut branşamente individuale şi nu ar fi stat la mila aceluiaşi sistem pe care îl tot votează de vreo 25 de ani, poate că nu s-ar mai fi ajuns în situaţia în care oraşul are nevoie de împrumuturi masive pentru a asigura o temperatură de 19 grade în apartamente. 
Apoi, cinematograful chiar lipseşte oraşului şi, pentru că nu primăria îl face, trebuie privit ca pe o realizare a societăţii civile, a oamenilor care în martie 2015 au protestat în frig, în faţa cinematografului Ţiglina, a oamenilor care se zbat de un an să aducă, la Casa de Cultură, filme româneşti pentru gălăţeni. Aşa că primăria nu dă nici filme, nici căldură. 

În timp, părerea se va schimba

Dragă gălăţeanule, de data asta îţi scriu doar ţie. Ştiu că nu eşti de acord cu cinematograful, pentru că tu crezi că alte proiecte aveau prioritate, însă crede-mă când îţi spun că vei merge şi tu acolo. Dacă nu te vei duce tu, se va duce copilul tău, nepotul tău, fratele tău, mama ta, cumnata, verişorul, colegul de muncă, vecinul din bloc sau vânzătoarea de la magazin. În timp, părerea ta se va schimba, când alţii vor fi mulţumiţi de ce au văzut acolo. Până atunci, tu vei continua să dai bani pe benzină până la Brăila, pentru că aşa te-ai obişnuit.  

Din decembrie, Galaţiul va avea cinematograf. Investiţia totală este de 250000 de euro, iar sala va avea o capacitate de 500 de locuri. Vor fi difuzate cinci filme pe zi, iar biletele vor fi mai ieftine decât în Brăila, chiar dacă nu cu mult. Veţi putea cumpăra suc şi popcorn, ca la Brăila. Vor fi aduse cele mai noi filme americane, dar şi filme româneşti, filme istorice şi animaţii pentru copii, atât în format 3D, cât şi 2D. Să le mulţumim celor care au luptat pentru acest demers, fără să îi includem în clasa politică, fără să le găsim justificări politice. Din partea mea, bravo, domnule Bogdan Brânzan, bravo, domnule Ovidiu Manole şi bravo societăţii civile gălăţene. 

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta AICI